Am fost recent văd filmul “Gran Turismo”. Până la momentul când am pășit în sala de cinema nu am știut nici o secundă despre ce este vorba sau pe ce anume este bazat, am văzut mașini, am dat like.

Filmul începe promițător cu ideile și viziunile unui Legolas pe calmante, încercând să prezinte o idee unor tipi supărați de la Nissan, mai că ai aștepta să scoată careva katana și să-l felieze pe Orlando Bloom ca pe sushi.

Dar nu se întâmplă asta, din contra, omul nostru reușește, se întoarce cu aprobare, buget, tot ce vrea, mai lipseau 2-3 oi de la stana lui nea Gigi și avea de toate.

În partea opusă, în UK, îl avem pe Jann un tip, care pe lângă că e înalt, nu știi când vorbește cu tine sau când se bâlbâie. Omul este stalker-ul suprem, asta deoarece stă călare pe instagramul unei tipe de care îi place, mai mult decât un leu înfometat când prinde o antilopă. Omul e imens, și nu arată a gamer nici dacă și-ar desena coșuri cu marker-ul pe față, dar în schimb, îi trebuie un reset din fabrică deoarece calități de socializare, nu are.

Long story short, omul nostru, face ce face și deși se bagă în niște chestii nasoale, reușește să revină și să arate tuturor că un gamer poate ajunge șofer de raliuri.
Avem și un pic de drama, un tată care nu-l susține, și totuși reușește să fie “El Jefe” la Academia GT.

Altfel, filmul mi-a trezit curiozitatea, și deși sunt fan Xbox, am decis că în viitorul apropiat să îmi cumpăr PS ca să încerc acest joc. Pare interesant, pare realist.
Povestea este interesantă, filmul te captivează, deși în principiu cam știi ce urmează să se întâmple. Ce nu mă așteptam, a fost să aflu că e fapt real, adică dude ăsta Jann chiar a existat, chiar a dat din cur să ajungă unde a ajuns.

Source: cinemagia.ro

By admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *