Căldură mare Mon Cher

Sunt printre puținii care ar prefera să meargă în Antarctica și să petreacă împreună cu pinguinii și urșii polari decât să se “bucure” de aceste zile minunate pline de căldură. Din păcate, viața nu îți dă mereu doar mângâieri, ci și șuturi în sfântul cur.

Să revin, deși nu sunt un mare fan al rotisatului pe o plajă grecească, turcă sau românească, apreciez și îmi place să mă plimb. De aceea, anul acesta am decis să fac o călătorie de redescoperire ce m-a purtat prin 3 țări.

Totul a fost magnific, până când am ajuns în Bratislava, am coborât din mașină, și mi-am dat seama că de ar fi posibil aș prefera să merg cu ea până la recepție. Erau undeva la 34-35 de grade, dar un aer foarte sufocant, lucru care m-a bucurat…deloc. Totuși, fiind crescut pe meleaguri românești, și cu tupeu din același material, am decis că un pic de soare nu are ce să-mi facă, doar să-mi dezmierde pielea simpatică.

Nu mi s-a întâmplat nimic, doar că 500 de metri mai târziu, aveam nevoie de o baie și aș fi plătit oricât pentru o găleată de gheață. Deja mă vedeam cum sar în Dunăre pentru o răcorire extra. Firește nu am făcut-o, nu pentru că ar fi interzis sau că mi-ar fi fost frică de a dormi în arestul poliției cu un tip numit Jozef care m-ar fi mângâiat duios, ci pentru că nu știu să înot, și deși crăpam de cald, asta nu înseamnă că sunt bou.

Aș spune că am bifat prima zi, ca un adevărat zeu olimpian coborât printre pământenii slovaci să le arăt cum se face focul.

A doua zi a început bine, la 8 dimineața erau 25 de grade, simțeam că înfloresc când mă uitam pe telefon la vreme și vedeam cum la 10 vor fi 30 de grade. Și ce poți face când se anunță cod roșu de călduri? Scoți cocălarul din tine la o plimbare în Viena că deh, codul roșu e pentru localnici, eu sunt vizitator. Deci, să reluăm, 80 de kilometri mai târziu îmi parcam bestia în față la Schönbrunn (pă avarii), și începea marea mea aventură.

Viena este superbă, una dintre capitalele cele mai frumoase ale Europei și mereu voi reveni cu plăcere aici, dar ziua și luna aleasă de mine pentru a petrece timp acolo, nu au fost chiar cele mai inteligente. Bineînțeles, căldura era la ea acasă, eu nu transpiram îndeajuns la cât de repede mi se usca tricoul, iar în momentul când am găsit o tonetă ce vindea înghețată/apă mai aveam un pic și mă puneam în genunchi, dacă aș fi fost sigur că nu miroase a grătar de la combinația dintre asfaltul încins și genunchii mei, și mulțumeam divinității pentru acest dar frumos. Nu îți dai seama niciodată cât poți aprecia așa ceva, până când nu ai nevoie de ea. Dacă ai nevoie la baie, te mai ții, dacă nu te ții, ești român, lași rușinea deoparte și oferi un spectacol moca, dar apa, apa e sfântă.

După ce m-am bronzat la Schönbrunn am considerat că nu îmi ajunge ci că trebuie să ajung și prin centrul Vienei pentru o nouă sesiune de “transpiră sau crapă”. Singurul moment de fericire a fost când m-am oprit la o terasă să degust un pic din preparatele specifice zonei, și un ventilator a pulverizat apă pe mine. Mai aveam un pic și îl îmbrățișam, îi ceream să se căsătorească cu mine și să mă scuipe toată viata.

Iar ultima etapă a călătoriei mele m-a purtat către Budapesta. Nu ești un român care se respectă dacă nu dai o tura prin Budapesta, și deși înghit în sec când zic asta, București este o glumă de capitală în comparație cu ea. Nu spun că ar fi totul perfect, dar la o scurtă comparație, cred că apa e mai fierbinte la ei decât la noi. Dar să revenim…căldura, nu m-a părăsit, s-a ținut scai după mine de parcă voia să îmi dovedească că sunt un păcătos notoriu și nu merit să mă bucur de un pic de răcoare.

Dar salvarea mea a venit, dacă în Viena și Bratislava hotelurile cred că făceau economie sau pur și simplu instalația de aer condiționat nu făcea față, în Budapesta, sfintele mele degete au rezervat pe booking hotelul suprem. Când am intrat în cameră, termostatul era pe 23 de grade și era o răcoare superbă înăuntru. A fost magnific, cred că cea mai mișto senzație din tot concediul, momentul când ești topit de căldură și intri, te lovește un aer răcoros și îți dai seama “la noapte dorm, nu voi transpira ca o bucată de slănină lăsată în soare”, a fost divin. Cred că putea să fie jegul de 2 degete, nu aș fi schimbat camera nici cu una la Marriott.

Da, și cam acestea fiind zise, a fost ultima dată când îmi iau concediu în august. Anul viitor probabil voi merge în octombrie-noiembrie. În august voi mai merge în concediu doar dacă plec în expediție la Polul Nord, să dansez samba cu focile și să joc poker cu pinguinii.

Source